Energia este un element esenţial al dezvoltării la nivelul Uniunii Europene, iar instabilitatea pieţelor internaţionale de energie şi tendinţa de monopolizare a resurselor de hidrocarburi de către un grup restrâns de deţinători, a dus la o direcţionare a politicilor europene spre dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei din resursele regenerabile disponibile în Europa, precum și implementarea de politici de economisire și administrare adecvată a reurselor existente.
Odată cu aderarea României la UE, prin transpunerea acquis-ului comunitar, România a acceptat şi adoptat noi legi şi standarde privind calitatea mediului. Implementarea directivelor europene reprezintă o schimbare radicală în politicile naţionale şi în modul de abordare a problematicii de mediu, schimbare ce implică costuri investiţionale consistente şi pe termen lung. În acest context, autoritățile publice locale devin un actor principal pentru abordarea și rezolvarea problemelor specifice mediului cu care se confruntă propriile comunități dar și satisfacerea nevoilor comunității prin asigurarea serviciilor publice la un nivel calitativ superior.
Municipiul Oradea dispune în subsolul orașului de un zăcământ de apă geotermală care a fost identificat între anii 1963-1964 şi apoi cercetat geologic şi hidrodinamic în perioada 1965-1988. În prezent este exploatat prin 14 sonde amplasate pe teritoriul municipiului Oradea. Din cantitatea anuală valorificată, pentru sistemul de termoficare urbană în anul 2023 au fost utilizati 49 000 Gcal/an. Estimarea resurselor disponibile de apă geotermală se ridică la circa 200.000 Gcal/an conform experților din domeniu.
În acest context, municipiul Oradea și-a asumat decizia de a investi, moderniza și a aduce sistemul centralizat de alimentare cu energie termică la un nivel calitativ superior, vizând totodată îmbunătățirea serviciului public de termoficare oferit consumatorilor. Având în vedere faptul că de existența și funcționalitatea adecvată a sistemului de încălzire depinde asigurarea apei calde menajere și confortul termic pe durata sezonului rece pentru aproximativ 70 % din populația orașului, reabilitarea în întregime a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică al orașului este o opțiune strategică, atât prin integrarea în componenta de producție a surselor de energie regenerabilă (apa geotermală), prin îmbunătățirea și eficientizarea modului în care această energie este gestionată din punct de vedere al eficienței energetice cât și prin creșterea gradului de siguranță în exploatare a tuturor componentelor sistemului. Totodată, investițiile ce vizează sistemul centralizat în ansamblul său, vor avea ca efect reducerea pierderilor în reţele, scăderea consumului de combustibili fosili și creşterea eficienţei energetice, contribuind în acest fel la reducerea emisiilor de poluanţi în atmosferă.
Referitor la energia regenerabilă, unul din obiectivele strategice ale Municipiului Oradea este acela de a crește utilizarea resurselor locale de energie regenerabilă geotermală pentru prepararea agentului termic de încălzire și apă caldă de consum precum şi realizarea de noi capacităţi de producţie a energiei termice în sistemul de termoficare centralizat SACET Oradea.